La Iași, în ziua de joi, 27 februarie 2025, începând cu ora 16, în incinta sediului Editurii Junimea, va fi lansat volumul de versuri Sinucideri ratate, de Lucian Parfene.
Cartea a văzut lumina tiparului în anul 2024 la Editura Junimea din Iași.
Volumul va fi prezentat de către scriitorul Liviu Apetroaie.
Moderator al manifestării va fi profesorul Ioan Răducea.
Lucian Parfene – portret
S-a născut la 25 februarie 1976, la Iaşi. Lucian Parfene este licenţiat al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi, specializarea Teatrologie.
Imediat după absolvirea facultății a urmat un masterat în Patrimoniu şi turism cultural, la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
Poet şi dramaturg, cu apariţii în reviste: „Timpul”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Feed Back”, „Baadul literar”, „Poezia”, „Familia”, „Colocvii teatrale”, „Zona literară”, „Asachiana” (periodic al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași), precum şi în antologii poetice: Porni Luceafărul, Poeţi la Castel, Oglinzi rotitoare, Antologia Vitrualia, Ziduri între vii etc.
Volume publicate de către scriitorul ieșean: Ochiul Irod, 1999; Femeia déjà vue, 2007.
Texte în volume colective: Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii în comunism, 2014; Cartea copilăriei, 2016.
Imagine a creației lui Parfene prin ochii criticilor literari
Ceea ce surprinde în cazul poeziei lui Lucian PARFENE este economia de mijloace artistice utilizate de autor, parcimonie ce nu conduce totuşi la austeritate imagistică. Poezia din cartea de faţă este simplă doar în aparenţă. Asta deoarece versurile acestea mitraliate – scrise de parcă autorul ar vrea să se sustragă foarte repede psihozei lor – încep să conteze prin acumulare, prin felul în care unele se adaugă altora. Se ajunge astfel la un climax compulsiv-liric prin expunerea obsesivă a rănilor, dar fără acele dramatizări inutile şi riscante. Sinuciderile ratate mărturisesc ceva despre existenţa acelor clipe în care nu ne mai aflăm sensul, şi când nu mai înţelegem rostul încercării de a regăsi acest sens. Totuşi, scrisul e întotdeauna o soluţie. Din cartea de faţă rezultă clar de ce. (Şerban AXINTE)
În disonanţă cu „sforţările” timpului său şi în remarcabile momente luptând contra curentului, privind înapoi sine ira et studio şi cu un cuget adeseori deşteptându-se, sentimental, din vâltoarea emoţiilor înapoi înlăuntru, poetul propune, ultimativ aproape, ca un antidot împotriva stării apocaliptice, viaţa însăşi. El recheamă la viaţă chiar… viaţa, cu frumosul, iubirea, omenescul fără de care supravieţuirea speciei ar fi imposibilă, iar sensul negativ ireparabil, aşa, ca atunci când face vorbire despre Sinuciderile ratate, adică poemele ce recompun seriala înlănţuire de evenimente interioare din a doua parte a volumului. (Livia IACOB)
Redacția
