În perspectiva deschiderii expoziției permanente în elegantul Palat al Cantacuzinilor, Muzeul Municipal Pașcani, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași și Casa de Cultură „Mihai Sadoveanu” Pașcani, propune publicului interesat de cunoașterea trecutului neamului românesc o inedită expoziție temporară intitulată „Un veac și jumătate de olărit la Lespezi”.
Vernisajul este programat să aibă loc vineri, 10 februarie, începând cu ora 17.00, în Sala „Arcadia” a Casei de Cultură „Mihai Sadoveanu”, în prezența unora dintre urmașii vrednicilor olari de la Lespezi.
Civilizaţia rurală românească a dezvoltat un adevărat cult al olăritului. Astfel, primul scăldat al noului născut se făcea în apă încălzită într-un vas curat, care trebuia să sune bine (ca pruncul să capete glas frumos!), iar la înmormântare se spărgea o oală, marcând simbolic sfârşitul unui destin. La înmormântare și la nuntă era obiceiul ca oalele să fie sparte, această practică putând explica, măcar parțial, mulţimea vaselor produse pe vremuri în satele românești.
Alte multe vase se spărgeau înaintea începerii posturilor, mai ales a Postului Mare, pentru ca bucatele să nu fie puse din greşeală într-un vas vechi şi în acest fel să fie „spurcate” cu mâncare „de dulce”. Oalele se adunau în fundul curţii şi acolo se spărgeau cu ciomagul, fiind apoi înlocuite cu altele noi. Până şi „prepeleacul” era distrus, motivația fiind aceeași: pentru a nu „spurca” noile vase…
La Moşi, se dădeau de pomană oale de diferite forme, cel mai adesea umplute cu vin sau cu diverse mâncăruri rituale. Toate fierturile utilizate în medicina populară trebuiau preparate în oale noi, cumpărate tot la Moşi, întotdeauna fără tocmeală, căci altfel leacul nu mai avea nici o putere.
La marile sărbători ale anului, la iarmaroace şi prin târguri, dar mai cu seamă la Moşii de vară, olarii erau personaje nelipsite. Ivirea lor prin sate, cu ale lor căruţe pline cu oale, era considerat un semn de bun augur, însemnând măritiş pentru fete şi însurătoare pentru flăcăi!