Înfățișat cu meșteșug, în ambalajul atractiv al unui mic thriller psihologic, al cărui suspans e dozat cu un condei precis, de calibrul rezervat profesioniștilor, microromanul lui Marian Truță depășește abundența contemporană de introspecții seci, cel mai adesea semne ale nepriceperii de-a țese o poveste, epicul cu cap și coadă, care să „te țină”.
Avem de-a face, de multă vreme, cu un povestitor pur-sânge, unul din aceia care știu și dovedesc că orice întâmplare banală, dacă e relatată cu dedicație și respect pentru cititor, poate deveni o poveste fascinantă.
Firește, ar fi dificil să depistezi banalul în situația imaginată de Truță, prin „Omul care s-a jucat cu lumea”, aventura unui personaj împreună cu care rătăcim, totuși alert, printr-un labirint al întrebărilor despre sine, despre lume și tot ce poate fi ea. Este o culme a poveștilor, una care ne ține cu sufletul la gură, dar vorbește despre fiecare dintre noi. Citiți-o și redescoperiți-vă…
Omul care s-a jucat cu lumea, de Marian Truță
