În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții… stăm de vorbă cu muzicianul Grigore Leșe. Am ajuns la Domnia Sa, în București, mai exact la Biserica „Sfântul Antonie” – Titan, împreună cu Radu Găină, prieten bun, regizor al Televiziunii Române.
Până a afla amănunte concrete despre suișurile și coborâșurile vieții lui Grigore Leșe, se cuvine a-i contura, pe scurt, portretul. Așadar, Grigore Leșe s-a născut la 20 februarie 1954 în Stoiceni, Maramureș, fiind interpret de muzici tradiționale din zona Țării Lăpușului. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare (fagot). Grigore Leșe este doctor în muzică și profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității București și la Universitatea de Muzică din București.
Repertoriul invitatului ediției de astăzi a emisiunii noastre este constituit din melodii vechi, melodii care provin din folclorul autentic al zonei, care marchează evenimentele importante din viața omului.
Din prima intervenție audio pe care o difuzăm cu muzicianul Grigore Leșe… aflăm că domnia sa cântă pentru „oameni puternici și inteligenți”, fiind de peste 50 de ani pe acest drum al cântecului. Grigore Leșe ne amintește și de ultima apariție editorială – Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii… Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu, oferindu-ne amănunte concrete despre viața sa, despre risipirea sa în viață, susținând că: „prea mult m-am rispit ca să nu știu cine sunt”. Cele pe care le susține invitatul nostru ne trimit la un alt volum al Domniei Sale intitulat – Acum știu cine sunt. Însemnări și aduceri aminte, carte care a văzut lumina tiparului în anul 2013, la Editura Humanitas din capitală, amintindu-vă câteva cuvinte din paginile acesteia: „vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneața coaptă. Să mă liniștesc și să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniștea nopții. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În orașe oamenii umblă între ceasuri… Când sunt în București, cânt în gând și-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult”.
Stimați prieteni, după cum bine știți, astăzi, invitat la dialog în emisiunea noastră, avem pe muzicianul Grigore Leșe, vorbindu-ne despre modul cum s-a arătat lumii, spunându-ne că nu se grăbește, având multă răbdare… prin muncă, prin comportament, prin tot ceea ce face, vorbindu-ne și despre finalul cărții – Chipurile umilinței, amintind că „după 60 de ani simți pașii de lup ai morții care dau târcoale; începe înserarea melancolică înainte de marea noapte”, oferindu-ne explicații. Mai mult, Grigore Leșe ne spune că „rugăciunile sale sunt horile”, accentuând că „horile sale sunt rugăciuni”. Invitatul nostru ne vorbște despre profunzimea muzicii, susținând că aceasta e în sufletul omului, iar, în ultimii ani, „ne-am cam jucat de-a muzica”; își amintește de copilărie, de Mama „cea cu glas”, de Tata „cel cu minte”; a căutat și caută hora adevărată din comunitățile străvechi, primitive, susținând că „asta fac eu pe lume!”.
Aflăm de la invitatul nostru, subtil, despre intimitatea horii, despre „ritmul tânguit și prelung al horii în grumaz, textele lungi și repetitive dau senzația de curgere perpetuă, de înălțare și coborâre, de moarte și renaștere, de despărțire și regăsire, de drum sinuos și zbor nesfârșit. Horea în grumaz este dincolo de muzică”.
Grigore Leșe ne amintește, în cele ce urmează, despre tipurile de hore, spunându-ne că trăiește în „rost”, ce cuvânt frumos(!), în rânduială; muzica pe care o interpretează nu s-a născut în castele, ci, acolo, la talpa țării, țară pe care, la pas, a străbătut-o, misiune deloc ușoară; Grigore Leșe ne mai precizează că îi este foarte greu să aducă hora în scenă, spunându-ne că e simplă și, uneori, se cântă cu erori; horile pentru invitatul nostru sunt „icoane”, horile sunt vii, horile sunt rugăciuni; atunci când horește îi e dor de Dumnzeu, accentuând că „trăiește în rugăciune, pentru că Dumnezeu dă, dar și ia”, iar „glasul fără har nu are simțire” – în aceasta din urmă trebuie să se regăsească ceilalți, cu trăiri, cu emoții, cu suișuri și coborâșuri, cu lacrimi – de tristețe sau de bucurie -, dar întotdeauna sinceri. Făurește, după cum ne spune, de fiecare dată, o poveste… în firul depănării acesteia reflectându-se „grandioase construcții muzicale care să dea sens în planul conceptual al minții”.
Vă reamintim că, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, stăm de vorbă cu muzicianul Grigore Leșe, povestindu-ne cum a devenit muzician; a făcut școli înalte pentru a se apăra în lumea aceasta confuză, în lumea aceasta unde valorile sunt răsturnate; simte omul după ochi și după mers, susținând că, în lume… sunt sfinți, dar sunt și oameni răi: „când ai rezultate dușmanii se fac că nu știu și prietenii devin triști”, susține Leșe; mai aflăm cum bucură – Doamnia Sa – oamenii; dacă nu ai simțire strici osia lumii; trebuie să fii responsabil în tot și toate, să comunici ce te doare, să spui, cu răbdare, și nu să fugi, de ce să fugi? de cine să fugi? în toți e Hristos – frumoasă poveste creată împreună cu un iranian, nu demult, pe la începutul anului. Atenție!
Reamintim că, astăzi, invitat al ediției e muzicianul Grigore Leșe, cel care în următoarele minute ne vorbește despre sensul vieții, sens pe care nu toți îl vedem la fel, fiecare îl vede cum simte, dar sfânta liturghie, pentru fiecare, e aceeași și e întreagă, nu din rupturi; Bach, Beethoven – valori ale umanității; pentru că vorbim de valori, Grigore Leșe se întreabă – Avem valori? Când putem zice că avem valori? Invitatul nostru ne oferă răspunsul – Atunci când societatea poate trăi după valori; mai ascultăm un îndemn de a cunoaște „alfabetul simplității”, al firescului; fiecare trebui să-și vadă de proiectul lui, de sensul vieții lui – și totuși – uneori „celălalt” își bagă coada, să schimbe ce? Să schimbe cum? Firescul? Simplitatea? Bucuria? Nu se poate! Produci tulburare, fugi, și strici osia lumii, din păcate. Grigore Leșe horește în singurătate, fiind într-un continuu dialog cu Dumnezeu.
Se cuvine ca în urma celor precizate de către invitatul nostru să apelăm tot la trăirile sale din paginile volumului – Acum știu cine sunt. Însemnări și aduceri aminte, 2013, Humanitas, București: „Horitorului nu-i place să fie văzut când horește. Horește în intimitate, horește când îi vine, fără acompaniament muzical. De aceea este foarte greu să convingi pe cineva să-ți horească. Chiar dacă o face – din experiența personală vă mărturisesc -, nu o face cu adevărat. Trebuie așteptat momentul când el se destăinuie sufletește, și acest lucru se întâmplă foarte rar. De obicei horește când e lipsit, și atunci nu-i place să fie văzut. Pentru el horitul e un leac miraculos, tămăduitor, primit de la moșii lui. Pentru ca un om să se poată destăinui trebuie să te simtă, să faci parte din comunitate, să participi la toate rânduielile satului și ale vieții lor. Eu vin din lumea lor, am fost la oi, clăci, șezători, nunți și înmormântări. Am dormit cu ei. Asta a fost viața și tinerețea mea. Toate acestea m-au ajutat la cunoașterea unor detalii referitoare la psihologia țăranilor, a horitorilor, la întreaga lor dimensiune spirituală, iar acum le pot împărtăși”.
În speranța că doriți să aflați amănunte despre toate cele prezentate – vă invităm ca, joi, 24 noiembrie 2022, începând cu ora 21 și 3 minute, să stați alături de Radio Iași, urmărind emisiunea Tradiții.
Ne putem auzi – online – AICI – http://www.radioiasi.ro/asculta-live/
