Cartea lunii Martie a a anului 2024 ne este prezentată chiar de către autorul acesteia: istoricul Daniel Hrenciuc. Pentru a întări cele pe care urmează a le prezenta istoricul Daniel Hrenciuc, înspre finalul postării noatsre, vă invit să urmăriți o înregistrare cu domnul profesor Leonte Ivanov, doctor în filologie, șef al Catedrei de Slavistică „Petru Caraman” din cadrul Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Astfel, cartea se intitulează Rușii lipoveni în Bucovina (1774-2012). Contribuții, cercetare care a văzut lumina tiparului la Editura Argonaut din Cluj-Napoca în anul 2013.
Unul dintre subiectele, pe lângă multe altele, tratat de către Daniel Hrenciuc în cartea sa, se referă la Raskolul din Biserica Ortodoxă Rusă, temă despre care aflăm amănunte din primul episod audio pe care-l postăm. AUDIO:
Istoric Daniel Hreneciuc, în următoarea secvență audio pe care o postăm, ne vorbește despre etnonimul „lipoveni”, etnonim pe care, în cercetarea domniei sale, ni-l prezintă în capitolul – Rușii lipoveni: dezbatere în jurul unui etnonim. AUDIO:
Stimați prieteni, după cum bine știți, în postarea noastră, povestim despre istoricul rușilor staroveri din întreaga lume, mulți dintre ei, în urma reformelor Patriarhului Nikon, de la miezul secolului al XVII-lea, ajunși, mai târziu, și pe meleagurile românești, cu binecuvântarea Domnului. Ascultăm amănunte, în cele ce urmează, despre viața acestora în Principatele Române, din perioada de după schisma din Biserica Ortodoxă Rusă. AUDIO:
Biserica a fost, este și va rămâne viața în sine a staroverilor din întreaga lume. Pentru Sfânta Biserică și credința întru aceasta rușii staroveri au pătimit foarte mult.
Așadar, și dacă vorbim cu istoricul Daniel Hrenciuc, autor al cărții Rușii lipoveni în Bucovina (1774-2012). Contribuții, carte care a apărut la Editura Argonaut din Cluj-Napoca în anul 2013, în cele ce urmează ascultăm amănunte despre cum au fost văzuți rușii lipoveni de către majoritari, în special, în Bucovina. Mai mult, aflăm și care a fost opinia unor scriitori români despre rușii staroveri de pe teritoriul României, precum Nicolae Iorga, Ioan Budai Deleanu, Mihail Sadoveanu. AUDIO:
Stimați prieteni, în cele ce urmează, pentru a vă completa informațiile prezentate de către istoricul Daniel Hrenciuc, vă propun să urmăriți o prezentare a cărții domniei sale făcută, nu demult, în sediul Comunității Rușilor Lipoveni din Târgu Frumos, Iași, de către profesor universitar, doctor în filologie, Leonte Ivanov, șef al Catedrei de Slavistică „Petru Caraman” din cadrul Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. AUDIO:
Raportat la subiectele prezentate în emisiunea de astăzi încheiem prin câteva cuvinte, care aparţin chiar istoricului Daniel Hrenciuc: Cunoscuţi şi renumiţi pentru hărnicia şi devotamentul lor faţă de religie şi atitudinea faţă de propriile lor tradiţii şi obiceiuri, ruşii lipoveni au rămas până în zilele noastre drept o comunitate etnică şi confesională aparte. În perioada interbelică au avut numeroase soboare bisericeşti ale ruşilor lipoveni concentrate – prioritar – pe alegerea noilor mitropoliţi şi episcopi, rezolvarea unor probleme şi disensiuni apărute între lipovenii din Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Vechiul Regat, chestiuni legate de religie, cultură şcoală. La aceste soboare au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor române, una dintre temele centrale fiind reprezentată de recunoaşterea oficială a religiei rușilor lipoveni, în acest sens fiind trimise memorii Ministerului Culturii şi Artelor, Parlamentului, Guvernului, inclusiv Casei Regale de Hohenzollern-Sigmaringen. În anul 1937, însuşi Carol al II-lea a vizitat colonia ruşilor lipoveni de la Fântâna Albă. Lipovenii au contribuit prin profunzimea sentimentului lor religios, hărnicia, priceperea, frumuseţea portului şi tradiţiilor lor religioase, spirituale şi culturale la promovarea spiritului rus în spațiul românesc.
Stimați prieteni, pentru că am amintit că „în anul 1937, însuşi Carol al II-lea a vizitat colonia ruşilor lipoveni de la Fântâna Albă”, se cuvine a vă recomanda partea a II-a din Scurtă Istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, de F. E. Melnikov, lucrare apărută la Editura Comunității Rușilor Lipoveni din România, București, 2023, paginile 543 – 552; în paginile pe care le-am amintit teologul F. E. Melnikov descrie câteva evenimente majore petrecute, în perioada la care facem referire, la Mitropolia de la Fântâna Albă, în timpul mitropolitului Pafnutie, mitropolit de Fântâna Albă, plecat la Domnul la 27 martie 1939 (stil vechi), înmormântat fiind la Mănăstirea din Fântâna Albă. Trăise 76 de ani.
Regele Carol al II-lea, la Fântâna Albă, a fost însoțit de Mitropolitul Visarion (pe numele de mirean Victor Puiu, n. 27 septembrie 1879, Pașcani, România – d. 10 august 1964, Viels-Maisons, Picardia, Franța, a fost mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române), cel care i-a lăsat omologului său, Pafnutie, următoarea gramotă: Înaltpresfințite! Am dorit de multă vreme să răspund vizitei Dumnezvoastră, cu care ne-ați bucurat în timpul primei noastre întîlniri de la Cernăuți; cu toate acestea, spre regretul nostru, tot felul de griji și treburi eparhiale ce nu sufereau amînare ne-au împiedicat de la aceasta și abia astăzi ne-am permis să venim aici, pentru a Vă vedea. Acum trăim marea bucurie de a fi putut vizita un ierarh creștin, ce are în zona eparhiei noastre, o instituție bisericească separată și un popor pe care-l îndrumă duhovnicește și care de sute de ani trăiește în relații de prietenie cu poporul nostru și-și dezvoltă în mod pașnic propria-i viață pe pămîntul atît de ospitalier al României. Noi trăim în dragoste creștinească cu toate celelalte confesiuni, însă nu trebuie nimeni să se mire, dacă această dragoste creștinească noi o arătăm cu deosebire acolo, unde pe cupolele bisericilor se înalță simbolul Sfintei Cruci, lăsînd la o parte toate deosebirile care ne separă și care, cel mai probabil, provin de la oameni, și nu de la Dumnezeu, de la Domnul nostru Isus Hristos, Care le cere tuturor prin cuvinte „Ca toți să fim unul, în Numele Lui”. Cu acest gând al fratelui întru Hristos, venind astăzi în mijlocul vostru, rostim chemarea către Dumneavoastră și către turma pe care o păstoriți „Hristos în mijlocul nostru” – și bucurându-mă să Vă văd fericit, îl rog pe Dumnezeu ca prietenia care trebuie să existe între noi să rămînă de-a pururea. Amin.
Imediat după aceste cuvinte este pus semnul sfintei cruci cu patru extremități și majuscule latină V.
Text și audio: Dumitru ȘERBAN
